Si a fost plecarea. Pe 7 Mai la 16.25.
Cum am mai spus, am plecat de acasa cu pustoaica si cu sotia, am mai luat din trancanale sa duc la soacra-mea, bagajele sotiei si ale pustoaicei, etc. Am lasat bagajele la soacra-mea, mi-am luat la revedere de la Sonia (norocul meu ca era ocupata cu colorarea unei carti) si apoi am plecat cu sotia la tata sa il iau si sa mergem spre aeroport. Pe drum i-am cules si pe fratele meu si pe mama.
Ma rog, am ajuns la aeroport, din pacate cam prea devreme. Am ajuns la 12.30 si avionul era la 16.25, dar voiam sa fiu sigur ca am suficient timp pentru plecare. Am mai stat prin aeroport vreo 2 ore cu ai mei, am fumat jumatate de pachet de tigari, si intr-un tarziu cand s-a deschis checkin-ul pentru Istanbul m-am dus si am predat cele doua bagaje de cala. Au fost in total 36 Kg si am platit la Tarom in plus pentru 16 Kg, 64 euro. A meritat pentru ca mi-am pus cam toate hainele pe care le aveam. Ma rog, in afara de cateva costume pe care o sa le primesc prin Cargo Tarom.
Asa, am pus bagajele, mi-am luat la revedere de la sotie, parinti, frate si am plecat la filtrul de securitate. Am trecut ca prin branza fara nici o problema, cu toate ca imi era oarecare teama ca eu am o fata de infractor si ma gandeam ca o sa ma opreasca pentru controale mult mai amanuntite :)). Ma rog, m-au descaltat si m-au pus sa imi scot cureaua ca tot facea bip sculele lor. Am trecut mai departe si m-am oprit in zona de duty free. Am zis eu intr-o alta postare ca imi este frica de zbor si ca o sa ma tratez cu ceva lichide inainte de imbarcare. Zis si facut. Am luat 2 beri din acelea mici de 330 ml la 15 lei bucata si parca am inceput sa prind curaj sa ma urc in avion. Am mai dat niste telefoane la prieteni si la 4.00 pm, cand a inceput imbarcarea m-am urcat in avion.
Zborul a fost scurt si linistit pana in Istanbul unde, dupa ce am aterizat am mers cam un km pana la cealalta poarta de imbarcare spre Dubai. A fost suficient timp dupa parerea mea, dar cu zborul sotiei si pustoaicei, nu vreu sa risc nimic si de aceeea le-am asigurat 4 ore in Istanbul. Nu cred ca ii face absolut nici o placere Mirelei, dar mai bine o asteptare mai mare si un risc mai mic decat sa piarda avionul din diverse motive.
Din Istanbul am plecat catre Dubai unde am ajuns 4 ore mai tarziu (nu mai dau ore ca ma incurc in ele, cu ore locale, cu ora Romaniei, cu ora din Perth). Zborul a fost tot linistit si fara probleme, chiar daca eu ma infioram la fiecare tremurat al avionului. Am aterizat ok in Dubai si iar a trebuit sa fac o excursie prin tot terminalul ala. M-am invartit putin prin duty free ca voiam sa imi cumpar un MacBookPro de 13”, dar cand am vazut ca era mai ieftin la Media Galaxy in Romania, m-am lasat pagubas. Mi-am promis ca o sa imi iau unul cand o sa primesc primul salariu in Australia.
Asa, dupa vreo ora ma imbarc in avionul de Perth. Mai micut decat cel cu care venisem din Istanbul. In gandul meu, frate cu asta trec eu oceanul? Imi venea sa ma stramb la ei, dar ce naiba rezolvam? Asa ca m-am urcat in avion, m-am pus la locul meu, si m-am pregatit sufleteste sa sufar :)). Dupa decolare a venit insotitoarea de zbor sa ma intrebe ce vreau de baut si evident ca i-am zis sa imi dea o bere. Culmea ca mi-a si adus :D. Nu ma asteptam ca cei de la Emirates sa serveasca bauturi alcoolice pasagerilor. Dupa vreo 2 ore am mai baut una si apoi am inceput sa motai in scaun. Un scaun care cred ca era facut pentru puscariasi, special ca sa chinuie pe ala care se aseaza. Ultra super incomod. Ma rog am suportat cat am suportat, dupa vreo 8 ore incepusem sa fac ture prin avion de plictiseala. Erau ceva filme, dar numai de filme nu prea imi ardea mie.
Cam asta a fost. Am aterizat cu bine in Perth, am trecut ca prin branza pe la controlul vamal, si m-am intalnit cu Gabi care ma astepta in terminal. Evident cand am trecut pe la vama am bifat primele 3 puncte de pe formularul acela pe care ti-l da in avion. Printre ele apar si arme, droguri, medicamente periculoase, seminte, bunuri care sa insumeze peste 900$ si alte balarii. M-au intrebat de ce am bifat acele puncte si le-am zis ca am o sticla de palinca, 2 cutii cu solphadeina (analgezic pentru dinti) si un laptop Mac de 5 ani. Pe primul vames l-a pufnit rasul si mi-a zis “OK you are all right“. Dupa ce mi-am luat si bagajele de la cala am ajuns la altii care au vazut ca am ceva de declarat si au pus bagajele pe o banda sa le verifice cu razele lor X. Unu’ a inceput sa se uite cam ciudat si mi-a zis sa deschid unul din bagaje (era trollerul de cabina pe care il luasem cu mine in avion). Cand a vazut router-ul wireless s-a linistit si a zis “Ok you can go”.
A doua zi am fost putin plecati pana la un shopping center si cand ne intoarcem era pregatita o mica petrecere surpriza de bun venit cu trei familii de romani din Perth. Am ramas placut impresionat de primirea care mi s-a facut. A fost prezent inclusiv un tort mare in forma continentului Australia.
E greu de crezut ca niste oameni care nu te-au vazut niciodata te primesc asa de calduros. Dar uite ca se intampla. Si sunt romani plecati afara, asa ca vorba aia cum ca romanii care sunt plecati din tara sunt nashpa, la mine nu s-a aplicat.
De luni m-am apucat de treaba. Cautasem de duminica pe net niste case de inchiriat si de luni m-am dus in zonele respective sa vad cam cum arata. Mi-a imprumutat Gabi un Street Directory si am inceput sa caut prin oras adresele. Am umblat pe jos frate de nu mai stiam de mine. Si luni si marti. De fapt marti deja nu prea mai puteam sa merg, pentru ca facusem bataturi la talpi. Dar niste bataturi frate cat o moneda de 50 bani. Mari. Si dureroase. Parca mergeam pe ace. Ma rog in 3 zile mi-au trecut. Dar cele 3 zile am suferit tare :)). Am umblat pe la vreo 6-7 adrese si am inceput sa imi fac o idee despre cum este orasul si cam cum sa ma orientez. Apoi am invatat sa utilizez autobuzul, trenul si feribotul. Parea mai comod decat sa merg pe jos kilometri intregi :)). Deja era un pas imens in fata.
Marele meu telefon iPhone 3Gs pare sa fie un mare bullshit pentru ca nu prea imi vede satelitii. In Clarkson sau un pic mai la nord zicea ca nu are semnal deloc. Prin zona de city vad ca nu are probleme prea mari, dar nu pot sa ma bazez numai pe el. Asa ca e bine sa am un back-up cu mine tot timpul. Am Ghidul strazilor varianta australiana :)).
Intr-un tarziu, pe la sfarsitul saptamanii vad un apartament cu 2 dormitoare in Como (o suburbie in sudul cbd-ului la 15 minute de city cu autobuzul) destul de dragutel. Am aflat cand este deschis pentru vizionare si am fost prezent acolo.
Apartamentul are 2 dormitoare si un living. Repet si eu acelasi lucru pe care l-au spus si altii. Se numeste 2 bedroom unit, chiar daca are de fapt 3 camere. Practic, ai 2 dormitoare si un living. Living-ul are un spatiu special amenajat pentru bucatarie. Din pacate, apartamentul desi este cel mai misto din cate am vazut (la banii astia) sta prost la capitolul aer conditionat, masina de spalat si balcon unde sa uscam rufele. Adica sunt ilustre dar lipsesc cu desavarsire. Si nici spatiu unde sa pun o masina de spalat nu am. Exista in cladire o laundry cu masini de spalat pe bani (3$ “spalatura” de 30 minute), dar respectivele masinide spalat nu mi-au facut o impresie foarte buna. O sa vad cand vine si Mirela ce zice si ea. Nu are climatizare asa ca la iarna o sa fie racoare si la vara prea cald. Pentru iarna o sa iau un calorifer electric, iar pentru vara sper sa iau un aparat de aer conditionat portabil. Nu este prea placut, dar am suficient spatiu pentru 3 persoane la un pret destul de rezonabil pentru zona aceasta. In schimb este extrem de bine pozitionat. Am un parc mare chiar peste strada, un spatiu de joaca pentru copii si un barbeque.
Sper sa nu fie cazul sa stau ani intregi aici. Chiar daca este ok, parca vreau sa ma mut si eu la o casa pe pamant, chiar si cu chirie. Asta este unul din motivele pentru care am emigrat in Australia.
Ma rog, am luat de la tipa care a prezentat apartamentul o carte de vizita ca sa vad pe unde este localizata agentia imobiliara. Cand am vazut unde este m-am luat cu mainile de cap. Eu stateam in Clarkson atunci, iar agentia era in Leeming, deci distanta era cam de vreo 70 km. Ma rog, mergeam cu trenul, dar din pacate ca orice lucru bun si frumos, acesta costa. Mi s-a luat de pe cardul SmartRider cam 6 dolari drumul.
Am uitat sa spun ca luni, imediat dupa ce am venit, la sfatul lui Gabi, am luat un card SmartRider pentru calatoriile cu trenul, autobuzul sau feribotul. Daca mergi cu cardul aceesta, ai o reducere de 15%. Daca iti mai atasezi si un cont bancar pentru incarcare automata din cont, mai primesti inca 10% reducere. Deci in total 25 % reducere. Care se cam simte, la cat costa transportul pe aici.
Anyway, in primele doua saptamani am spart cam 65$ pe transport. Asta pana mi s-au activat toate balariile acelea de care ziceam cu incarcare automata din cont.
Acum o sa platesc mai putin cu 25% fata de tariful normal.
Si sa revin. Am plecat la agentie sa aplic pentru apartamenul asta de care ziceam. Am uitat sa zic ca la vizionare mai erau niste indieni sau pakistanezi ca nu mi-am dat seama prea bine si doua tipe mai in varsta care pareau localnice (adica englezoaice din Australia). In sfarsit, am facut excursia pana la agentie unde am aplicat. Aici ca o paranteza, am primit super sfaturi de la Gabi si Maria despre ce acte trebuie sa am cu mine la agentie ca sa aplic fara probleme. In general e bine sa ai un permis de conducere (la mine a mers si ala romanesc – varianta noua care nu are traducere in engleza), un extras dupa contul bancar (preferabil cu cati mai multi bani in cont – nu a fost cazul la mine, dar vad ca a tinut), un pasaport cu o viza corespunzatoare :D, o fata (fatza) cat mai caucaziana posibil si cel putin doua referinte locale. Eu i-am dat ca referinta pe langa Gabi si Catalin, inclusiv o scrisoare de la administratorul de bloc din Bucuresti, evident traducere legalizata in care scria ce bun, frumos si devreme acasa sunt :)).
Ma rog, am aplicat, am platit o taxa echivalenta cu prima chirie, care se numeste option fee si apoi am plecat. Mare greseala am facut ca nu m-am uitat initial la orele la care venea autobuzul. Am uitat sa spun ca dupa ce ajungeam cu trenul in zona, mai trebuia sa iau autobuzul vreo 7 statii ca sa ajung la agentia imobiliara. Asa ca m-am dus in statie si am asteptat. Si am asteptat. Si am asteptat. Cam o jumatate de ora. Nu stiam ce se intampla. Apoi vad pe un stalp din statia de autobuz ca pot sa trimit un sms cu numarul statiei si sa imi transmita inapoi orarul autobuzului. Zis si facut. Primesc sms in 3 secunde si vad ca urmatorul autobuz vine peste o ora. Imi venea sa urlu de draci. Am asteptat ca nu aveam ce sa fac si inca nu cunosteam zona prea bine. Dar mi-am promis ca data viitoare o sa casc ochii mai bine la orele la care vin autobuzele.
Aplicatia aceasta am facut-o intr-o joi si mi-au spus ca in doua zile lucratoare imi dau un raspuns. Dupa calculele mele, cel mai devreme puteau sa imi dea un raspuns in lunea urmatoare.
Evident ca luni nu m-au sunat si am sunat eu la agentie sa ii intreb de sanatate (la sugestia lui Gabi). Mi-au zis ca inca nu au un raspuns de la proprietar si ca ma suna dupa o zi. A doua zi m-a sunat o tipa de la agentie sa imi zica ca are nevoie de ceva detalii suplimentare cum ar fi ce ocupatie am si daca imi caut de lucru (… ha ha ha ce gluma buna – ei ce credeau ca am venit in Australia sa frec menta pe malul oceanului?). Ca cica intreba proprietarul. Ma rog, i-am spus ca lucrez in IT si ca imi caut de lucru si ca am deja 2 interviuri aranjate (bagat din top evident) si ca in curand o sa am si job si sa nu isi faca griji ca sunt ok. Mi-a spus si Gabi cu Maria ca i-au sunat de la agentie (ii dadusem pe ei ca referinte).
I-am dat detaliile pe care le-a cerut si apoi ma suna in 10 minute sa imi zica, ca am fost acceptat ca si chirias. Am stabilit detalii sa ma duc la agentie a doua zi sa semnam contractul si cam atat a fost pentru ziua aceea.
Mai deschid o paranteza. Tot in perioada asta m-am interesat ce trebuie sa fac pentru a avea permis de conducere. Pai, evident ca si in Romania trebuie sa dai un test teoretic si un test practic. Testul teoretic l-am dat luni pe 17 Mai, l-am luat si apoi m-a programat pentru testul practic pentru vineri 21 Mai. Intre timp mi-a dat Roxana un numar de telefon de la un instructor cu care facuse si ea si Andu scoala si mi-a zis sa il sun ca este ok ca si instructor. L-am sunat si apoi imi zice ca nu are cand sa vina vineri cu masina ca are alte programari. Mi-a zis ca ma suna mai tarziu ca sa imi spuna cand poate sa facem o ora de condus si apoi sa imi reprogrameze testul practic. M-a sunat si imi zice ca poate de abia vineri pe 28 Mai sa facem o ora de condus si apoi pe 3 Iunie sa dau testul. Parea mult dar, am zis ca nu mor acum 1 saptamana fara permis de conducere. Oricum nu am masina asa ca nu conta prea mult si aveam si altele de facut. Inchid paranteza.
A doua zi (pe 19 Mai) m—am dus la agentie unde am stat de vorba cu “property manager” ca asa se numea tipa cu care incheiam contractul. Mi-a explicat ce si cum cu apartamentul, ma rog ea vorbea eu ma uitam la ea cu o fata “extrem de interesata”, nu de alta dar intelegeam cam 50% din ce imi spunea. Era o australianca get beget. Adica pentru ea nu exista sfarsitul unui cuvant si inceputul altui cuvant. Era o propozitie continua fara absolut nici o pauza. Trebuia sa imi dau seama cand se termina un cuvant si incepe altul ca sa imi fac o idee despre ce abera pe acolo :)). M-am uitat pe acte, le-am citit si pareau in regula asa ca am semnat.
Am plecat si dupa cum ma asteptam aveam de stat dupa autobuz cam vreo ora. Asa ca m-am uitat pe harta si am vazut ca pot sa merg oarecum pe traseul autobuzului pana spre statia de tren. Am luat-o la picior si am trecut pe langa o scoala.
Frateeee, cand zic scoala astia au scoala plus vreo 2 terenuri de fotbal, plus cateva terenuri de tenis de camp, plus ce or mai avea prin spatele gardurilor, cred ca se intinde pe cateva hectare. Deci scoala aia mi sa parut huge. In gandul meu eram super fericit. Ma si gandeam ca Sonia o sa faca scoala intr-un loc normal. O sa ma uit si la scoala care este aproape de noua casa in Como, sa vad daca este la fel de ok.
Am plecat de la agentie si m-am gandit sa trec pe la apartament sa vad cum este si prin imprejurimi. Am ajuns si am inceput cercetarile. Initial mi se parea cam urata intrarea in bloc (cand zic bloc, zic o chestie de 2 etaje, iar intrarea in apartamente se face de pe hol exterior), dar apoi am vazut ca majoritatea blocurilor sunt asa.
Mi-a placut ca in fata blocului, peste drum este un mare parc, cu un loc de joaca pentru copii si un spatiu amenajat pentru barbeque, iar daca trecem peste autostrada (pe o pasarela), ajungeam pe malul raului Swan unde este si o zona amenajata pentru plaja. Asa ca nu trebuie sa merg 20-30 km pana la ocean unde sunt valuri destul de mari din cate am auzit de la Roxi, ci pot doar sa traversez o pasarela si duc pustoaica la plaja. O sa pun poze suficiente pentru exemplificare, dar asta cand o sa am net. Momentan toate acestea le scriu offline si sper ca in cateva zile sa am si net si sa le pun pe blog.
Aici trebuie sa fac o paranteza. In general, in unele parcuri se gaseste si un spatiu special amenajat pentru barbeque, adica un gratar, dar nu gratar cum il stiam eu din Romania, ci un fel de tava care are incalzire pe baza de curent electric sau gaze si pe care poti sa iti gatesti micu’, puiu’, sau ce vrei tu sa iti frigi. Gabi mi-a spus ca sunt gratuite si curentul sau gazele sunt platite de autoritati. In plus in aceste zone nu poti sa vii cu lemne sau carbuni sa faci un foc si sa pui un gratar. Il folosesti pe acela existent. Evident la sfarsit ai obligatia sa il lasi in aceiasi stare in care l-ai gasit. Adica curat. Inchei paranteza.
Ma rog, am plecat de la apartament si am luat un autobuz (nr. 30 si 31 circula pe aici) pana in Wellington Station. Wellington station este un fel de terminal pentru trenuri si pentru autobuze, localizat foarte aproape de city (sau cbd cum vreti sa ii spuneti). De aici poti sa iei autobuze sau trenuri catre toate directiile acoperite de TransPerth. Ceea ce este misto este ca fiecare linie (sau aproape) are locatia ei unde opreste. Asa nu se creeaza aglomeratie. La fel pe strada cea mai importanta pentru business St. Georges Terace, aproape fiecare linie de autobuz are locul ei unde opreste in statie. Mi s-a parut o idee excelenta.
Intre timp cand cautam casa si aplicam pentru joburi am facut si ceva cumparaturi pentru casa cum ar fi: mop, matura, aspirator, patura, plapuma, perne, umerase, un kit de bucatarie (care contine cam tot ce ai nevoie pentru bucatarie – oale, farfurii, tacamuri, pahare, etc.), o trusa de scule, cos de gunoi, tigaie :)), un filtru de apa (aici nu exista apa minerala – doar plata care este scumpa rau si nu merita sa cumperi din moment ce ai un filtru de apa, si un fel de sifon “Soda water”), lichide pentru dezinfectat, fier de calcat, masa de calcat, un fel de uscator de rufe portabil, ma rog cam ce ii trebuie omului prin casa ca sa traiasca cat de cat.
Ca si magazine, aici sunt Wolworth si Coles pentru mancare (mai ieftine) si K-Mart si Big W pentru diverse obiecte pentru casa si sportive. Acestea se inchid pe la 5 sau 6 in timpul saptamanii cu exceptia zilei de joi cand sunt deschise pana la 9. Mai este inca un magazin alimentar (IGA) cam de dimensiunile magazinului Billa si care este deschis 7 zile pe saptamana de la 7 am la 9 pm. Evident ca este mai scump un pic. Apoi, alcool nu gasesti in super market. Sunt magazine specializate care vand numai alcool, complet separate de celelalte magazine.
In general toate magazinele de mai sus sunt grupate in niste Shopping Centre. Este cate un Shopping Centre cam la fiecare suburbie. In suburbii nu gasesti magazine decat in aceste Shopping Centre. Eventual mai gasesti magazine prin zona statiilor de tren. Dar nu sunt multe. In aceste Shopping Centre mai gasesti doctori, farmacii, biblioteca, agentii de recrutare si diverse alte business-uri de care are nevoie omu’.
Apoi a venit marea zi a mutarii. M-am mutat sambata pe 22 mai 2010. M-a ajutat Gabi cu masina sa transport toate bagajele si cumparaturile. Era masina plina, eu eram pe undeva prin spate acoperit cu toate lucrurile. De abia ma vedeam din fata.
Am adus toate lucrurile sus in apartament si evident ca s-a deschis o sticla de sampanie si am baut cu Gabi si cu Maria in cinstea noii mele case. Dupa ce au plecat
Cam asta a fost cu mutarea.
Dupa ce am semnat contractul cu agentia, m-au sunat unii de la o firma Connectnow sa ma intrebe daca nu vreau sa conectez utilitati la noua proprietate. Evident ca le-am zis ca vreau energie electrica, telefon si internet. Mi-au zis sa intru pe site-ul lor sa imi fac un cont si sa imi aleg ce vreau. M-am dus la un net café si am intrat pe site-ul lor.
Am ales energie electrica, telefon de la Telstra si cam atat. Vazusem pe niste autobuze o reclama la o companie care dadeau net la un pret mult mai bun decat cei de la Telstra. Pretul la Telstra: 60$/luna pentru 12Gb transfer date. Pret la TPG: 40$/luna pentru 40Gb. Am ales de la Telstra cel mai ieftin abonament pentru telefon de 20$/luna si apoi am aplicat pentru net la cei de la TPG.
Asta se intampla vineri pe 21 Mai. Luni la 12 cica trebuia sa vina cineva de la Telstra sa imi conecteze linia si sa platesc taxa de 125$. Eram multumit ca apreciam ca dupa ce ma mut la maxim 3 zile o sa am si net si o sa ma apuc cum trebuie de cautat joburi. Luni astept eu pe tipul de la Telstra, care evident ca nu a venit, asa ca ma duc prin city la un net café sa mai verific email-ul si vad ca primesc mail de la TPG ca nu se poate sa ma conecteze la net pentru ca nu am linie telefonica.
M-au apucat spumele. Am plecat de la net café ca nu stiam ce sa mai fac si m-am dus acasa. Ma enerva ca faceam pana in city cam 40 minute cu bicicleta si plus efort. Ma rog. Ajung acasa si ma invarteam fara nici un motiv. I-am suant pe aia de la Connectnow sa ii intreb de ce nu a venit ala de la Telstra si imi zice un indian ca trebuie sa contactez direct Telstra. In gandul meu imi venea sa il balacaresc si sa il injur dar m-am abtinut. Stiam ce inseamna sa lucrezi la un call centre. Ma rog, am sunat la Telstra si dupa 10 minute cat am stat pe hold am renuntat la idee. Mai ales ca sunam de pe mobil. Am intrat pe net de pe telefon si am inceput sa balalai pe net dupa Telstra. Am vazut la un moment dat ca pot avea un chat online cu un consultant de la Telstra. Zis si facut. Am stat cam vreo 2 ore ca sa ma inteleg cu tipul, asta nu din vina lui sau a mea ci din cauza conexiunii GPRS de aici de unde stau. Anyway, m-am lamurit ca abonamentul ala cel mai ieftin pe care l-am facut nu permitea sharing de net de la alt provider. I-am zis sa imi schimbe abonamentul cu urmatorul care permitea sa am net de la un alt provider si asa am terminat ziua.
Cat am vorbit pe chat cu ala de la Telstra m-am apucat sa si gatesc. Am facut o mancare de mazare cu carne de pui. Dar, cum sunt emigrant si incerc sa iau totul pe buget mic, am observat ca mazarea congelata pe care am luat-o la 3$ punga de 1 kg de la Coles, nu era ca aia pe care o faceam eu in Romania cu mazare de la Bonduelle. A trebuit sa fierb la ea cam 5 ore, pana a inceput sa aiba un gust cat de cat. Evident carnea de pui s-a facut varza :)). Ma rog, tot in timpul asta ii trimit un mesaj lui Bogdan ca zicea el ca are un telefon care il primise si el cand a venit in Australia si pe care poate sa mi-l dea. A zis ca nu putea sa vina in seara aia si ca vine a doua zi sa mi-l aduca. Era super ok.
Iar deschid o paranteza. Dupa ce m-am mutat in primele 2 zile nu am simtit eu prea multe ca eram in extazul mutarii. Dar dupa vreo 2 zile am inceput sa simt cum bate alizeul pe la chelie. Si nu stiam de unde dracu’ bate vantul. Vedeam pe termometrul din casa aceiasi temperatura cu cea de afara. Si noaptea erau cam 12 grade. Deci nu prea cald. Am stat eu am suferit, m-am gandit ce sa fac, imi venea sa o sun pe aia de la agentie si sa ii zic cateva vorbe “frumoase”. Pana cand mi-am dat seama ca pe pereti unitului sunt niste aerisiri micute. Dar frate sunt in toate camerele cate 2 aerisiri si batea un vant de nu mai stiam de mine. Evident, ca rumanu’ gasitor de solutii m-am prins ca trebuie sa astup aerisirile astea. Dar trebuia sa le fac in asa fel incat sa poata fi scoase la inspectia de la agentie de peste vreo luna jumate sau in timpul verii cand este prea cald si sunt necesare aerisirile acestea. Evident ca am gasit o solutie sa le astup si acum deja este altceva. Viata devine mai frumoasa de fiecare data cand gasesti solutii la probleme. Inchid paranteza.
A doua zi marti, aveam un interviu aranjat de cateva zile la unii care vindeau produse Apple si faceau si service. Eram cu un mare morcov in fund ca era primul meu interviu, cu toate ca toti cei cu care vorbisem mi-au zis sa stau linistit inclusiv in privinta limbii engleze. Majoritatea de aici cica sunt imigranti si nu au probleme daca mai scapi un timp aiurea la un verb sau ceva similar. Evident ca e de preferat sa nu se intample asa ceva mai ales la un interviu, dar pentru mine la 2 saptamani de la sosirea in Australia nu era foarte simplu. Ma rog, m-am trezit dimineata si am plecat cu autobuzul si cu apoi cu trenul pana la compania respectiva. La fel pe drum morcovul parca, crestea. Era feeling-ul ala de emigrant care nu este sigur pe el. Sunt convins ca multi l-au experimentat. Am ajuns la compania respectiva, am intrat si m-a primit un tip Gerry care parea un fel de manager. Imediat dupa ce am intrat a disparut morcovul pentru ca am vazut cateva calculatoare Apple, ceva routere in drum spre biroul tipului. Deja eram in apele mele :)). Am intrat si am inceput sa discutam pe resume-ul meu. Pe tipul asta il intelegeam deja foarte bine cam pe la 90%. Am stat la taclale cam 20 minute si apoi am plecat. Altfel mergeam pe strada. Eram cu capul pe sus, iar in statia de tren o tipa indianca dragutica chiar mi-a zambit :)). Evident ca i-am zambit si eu ca sa nu fiu mai prejos. In gandul meu, asta este frate, totul tine de atitudine. Imi aduc aminte ca asa am luat si modulul de speaking de la IELTS.
Ajung acasa, am mancat din respectiva mazare si mi-am adus aminte ca imi programasem sa merg la agentia imobiliara sa duc “Property Condition Report”. Cand inchiriezi o proprietate de la o agentie ti se da acest raport in care scrie in detaliu cum arata proprietatea, pe care trebuie sa il verifici si apoi sa il duci inapoi la agentie. Ma rog puteam sa il trimit si prin posta, dar daca tot aveam timp am zis sa fac o plimbare pana acolo. Din pacate nu mi-am dat seama prea bine cam cat era de mers si cand m-am prins deja era prea tarziu. Am mers cam 20km din Como (suburbia unde m-am mutat) pana in Leeming. Nu mi-a parut rau pentru ca de aici de la mine pana acolo de-a lungul autostrazii este si pista de biciclisti. Asa ca am experimentat ceva nou. Am facut si treaba si am si mers cu bicicleta. Am ajuns la agentie am dat raportul ala si mi-am zis sa o iau pe alt drum catre casa. Imi zisese Andu ca atunci cand o sa imi iau masina sa ma duc pe Albany Highway ca acolo sunt adunati toti dealerii de masini second hand. Bun, am zis sa o iau intracolo sa vad cam cum este piata de masini. M-am uitat pe harta, m-am orientat un pic si am inceput sa dau la pedale.
Dupa vreo ora si jumatate ajung, dupa ce am trecut pe langa Universitatea Curtin care este ceva extrem de huge. Ceva de genul Politehnica Bucuresti inmultita cu 4. Inclusiv parcuri la tot pasul. Ajung in Albany Hwy si ma apuc sa casc ochii dupa masini sa imi fac o idee despre preturi. Nu prea se incadreaza in bugetul pe care mi l-am facut eu, dar daca obtin un job, pot sa iau o masina cat de cat care sa ma tina un an–doi. Tot cascand ochii pe acolo ma abordeaza un australian care avea un parc de masini si ma intreaba cam ce mi-ar placea sa iau de la el. I-am zis ca de abia am ajuns si pana nu gasesc un job, nu imi cumpar masina. S-a uitat la mine si s-a prins ca nu sunt din zona si imi zice “You are from Poland”. I-am zis ca nu si am intrat oarecum in jocul lui si i-am zis sa ghiceasca. A zis ca nu sunt din Germania, nici din Cehia si pana la urma s-a lasat pagubas si m-a intrebat de unde anume sunt. I-am zis ca sunt din Romania. Dupa aceea mi-a zis sa il caut dupa ce primesc un job ca sa pot sa imi cumpar masina si mi-a zis sa ma duc la cateva sute de metri ca acolo sunt niste romani care au deschis un mic business si ca cica sunt de treaba si sa intru sa le zic hello. Ma duc acolo, ma uit prin geam si parca nu imi venea sa intru ca nu ii cunosteam. Dar am zis ca daca tot sunt acolo merita sa intru si sa ii salut. Am intrat le-am zis ca un australian mi-a zis ca sunt din Romania si apoi le zic “Buna ziua”. He he he a fost o surpriza placuta pentru ei. Ma rog, am stat un pic la taclale (vreo ora), am schimbat numere de telefon si apoi am plecat cu promisiunea ca atunci cand o sa se organizeze un gratar pe undeva sa imi zica si mie. De acolo am taiat-o acasa ca era deja cam racoare pentru maneca scurta.
Dupa o ora ma suna si Bogdan sa imi zica, ca o sa vina sa imi aduca telefonul. Vine in jumatate de ora cu un telefon cordless cu 3 statii. I-am zis ce naiba fac eu cu toate statiile alea ca nu am decat un apartament nu o casa intinsa :)). Mi-a zis ca asa l-a primit si el, asa il da si el mai departe. Am mai stat vreo ora – doua la taclale si apoi au plecat. Foarte ok oamenii astia. Au fost prezenti si la petrecerea de la sosire de pe 9 Mai. Deci, ca si concluzie romanii care sunt plecati in Australia (sau cel putin cei pe care ii cunosc eu sunt foarte ok - toti).
Pe 26 Mai am zis sa dau o tura pana la sediul KM de aici din Perth ca sa vad unde este locatia in cazul in care o sa ma cheme la vreun interviu. M-am uitat pe harta, m-am orientat cat de cat si am plecat. Am mers pe Canning Hwy apoi pe Great Eastern Hwy si apoi am ajuns in Belmont pe unde este sediul KM Perth. Era exact cum vazusem pe Street View din Romania. Maricel sediu, si parea sa fie pe 2 niveluri. M-am uitat pe GPS si am vazut ca de acolo pana la mine acasa sunt doar 8 km. Mai putin cu 4 km decat era KM in Bucuresti de casa. Am plecat mai departe si de acolo am ales un alt drum ca sa ajung in city la net café sa mai vad ce se mai intampla cu aplicatiile pentru joburi.
Am luat-o pe malul raului Swan pe unde evident era amenajata o pista de biciclisti. Superb traseu. La un moment dat ajung intr-un fel de parcare unde era un pelican (cred) care tocmai sarise in apa. Am oprit si m-am dus mai aproape de el. Cand m-a vazut a iesit din apa si a venit spre mine. I-am facut ceva poze si inclusiv un filmulet de un minut. O sa le pun si pe astea pe net. Dupa ce m-am ratacit un pic si era sa intru pe autostrada cu bicicleta (ceea ce nu este permis) am gasit drumul catre city.
Am ajuns la net café si am dat un mail la tipul de la KM Perth sa il intreb cand considera ca e ok sa il sun. Ma suna el in cateva minute si ies afara din net café ca sa pot sa il aud si sa il inteleg cat de cat. Evident ca la telefon am inteles cam 60% din ce spunea, mai ales ca era si zona cu semnal prost si i-am zis ca nu am semnal ok si de aceea nu prea il inteleg. Mi-a zis sa il sun eu cand am semnal bun :D. Il sun dupa vreo ora de pe Esplanada (zona cu gazon dintre city si Swan River). Imi intra mesageria vocala. Hmmmm. In gandul meu deja aveam scenarii negre, mai ales ca incepuse si o mica ploaie si eu eram in pantaloni scurti si tricou cu maneca scurta. Dar am zis ca asta e si am plecat spre casa. Am ajuns si l-am mai sunat o data. Mi-a raspuns si m-a intrebat cam ce pozitie caut. I-am zis ce am lucrat in Romania ca Product Specialist si cunosc foarte bine produsele KM. Mi-a zis ca tocmai au nevoie de un IT Presales Support (cam exact ce faceam eu in Romania) si mi-a dat un numar de telefon al celui care se ocupa de interviuri si sa il sun a doua zi, ca ii comunica el tipului cine sunt si ce vreau.
A doua zi l-am sunat pe tip si am vorbit cu el cam 5 minute. M-a intrebat ce am facut prin Romania la KM, i-am povestit si apoi m-a rugat sa ii trimit si pe email impreuna cu resume-ul. L-am trimis si de atunci astept. Dar pare firesc sa astept, pentru ca toate acestea se intamplau joi dupamiaza pe 24 Mai si in plus mi-a spus tipul ca trebuie sa plece pana in Sydney pentru cateva zile.
Acum suntem in 31 Mai si de 2 ore am internet la mine acasa. Nu mai trebuie sa ma duc la net café sau la prieteni. Este o evolutie :))
Acum dupa peste 3 saptamani de cand am venit in Australia, chiar daca inca nu sunt dezmeticit complet pot sa spun ca e ok aici. Mai am de rezolvat cu jobul si incep sa am vaga impresie ca voi fi aici si peste 4 ani cand voi primi cetatenia.
